Săraca Cosânzeana

săraca cosânzeana care plânge,
în batista-i parfumată, cu lacrimi de sânge
și-ar da o bucată de cer
doar să facă pământul mai mic, să fie lângă el
și-ar da o bucată de lună
și fie timpul mai scurt și ei să fie de mână,
și-ar da o parte din rai
să o asculte când el pleacă și ea îi spune "stai",
s-ar face ploaie doar să cadă pe ochii lui căprui
să-i sărute obrajii și buzele dulci-amărui,
ar strânge-n palmă mii de stele doar să i le dea cadou,
să stea aici cu ea, să nu plece din nou
ar zâmbi, l-ar iubi, i-ar da toată viața
ca el să fie lângă ea când se trezesc dimineața,
să fie în brațele lui, să fie ocrotită
el să o sărute, ea să se simtă iubită,
"să nu mai pleci", i-ar spune, "să nu pleci niciodată,
rămâi aici cu mine și-o s-avem lumea toată",
s-ar iubi atât de mult, și-ar împlini dorința
i-ar privi și i-ar invidia însăși Afrodita.