Cerul

E gol cerul și plânge,
dar nu cu lacrimi, că nu mai are nori să i le dea,
plânge sec,
își dă seama cât e de mare și cât de singur,
ar vrea și el pe cineva acolo lângă el
așa, să-i spună noapte buna, să-i spună, te iubesc...
așa, să-i mai spună și lui câte ceva,
să se simtă mai viu și mai plin.

Toți spun că are lună și soare,
dar nici măcar nu sunt acolo, sunt mult mai departe
el fiind amabil cu noi ne lasă să îi vedem,
chiar dacă noi nu-i oferim nimic
singuratatea lui, tot pentru noi o suferă
am putea spune, că noi suntem arta lui
cerem multe de la el, dar nu-i oferim nimic
ne uităm la el când e rău și-l întrebăm "de ce?"
de parcă ar avea el vreo vină
ne uităm la el și îi spunem cât de bine ne este uneori,
dar oare... s-a gândit cinva la el?
oare.. i-a mulțumit vreodată cineva că există acolo
și că suportă să ne jucăm așa cu el?
că-i cerem răspunsuri la problemele noastre?
nu ni le dă... normal, ce datorie are el ?

Toți visăm să zburăm pe el,
dar nimeni nu l-a întrebat dacă lui îi place asta
pentru că nu mergem acolo să-l salutăm
ne folosim de el ca niște nesimțiti doar pentru a ne face pe plac.

El ne protejează, mulți îi mulțumesc soarelui,
dar dacă n-ar fi cerul, să ne protejeze de soare
ne-ar arde pe toți
ne bucurăm că respirăm, ce bine e... nu ?
i-a mulțumit cineva vreodată că ne ține aerul aici ?

Of, săracul de el, face-atât de multe
e atât de singur și noi atât de nerecunoscători
pentru noi plânge de fapt, că ne iubește
și nu vrea să ne lase.

Noi îl avem pe el,
dar el, nu ne are pe noi.