Pentru cei ce mă iubiţi

Pentru voi ce mă iubiţi voi face cerul mai albastru
Îl voi trage mai aproape şi-am să îl fac al vostru
Voi aduce luna pe pamânt legata cu-n lanţ fermecat
Am să vă dau bucăţi din suflet, să-mi daţi să port orice păcat
Să va iubesc la rândul meu c-o inima curată, caldă
Şi să ne-mbraţişăm când ne vedem de fiecare dată
V-am pus mereu în versuri gândurile şi visele toate
Şi mă simţeam aşa-mplinit când spuneaţi că vă place
Am râs cu voi, poate-am şi plâns, am fost de multe ori unul
Pe voi cei ce mă iubiti, eu vă iubesc ca nebunul
Mă trezesc dimineata, cu gândul la voi, din nou
Si încerc iar să-mi rup un pic din suflet ca să vi-l fac cadou

Mă plimb departe...

Cuvinte: Andrei Alexandru Ignat


tot ce am lăsat e un pahar aproape plin pe masă ,
nu mă sună , am luat bricheta şi nu sunt acasă
sunt la servici , nu pot vorbi la telefon ,
aş vrea să fiu acasă , aş vrea să dorm ,
mă duc in pauza acum, ma duc la o cafea ,
brichetă am , nu am ţigari, dar poate are ea,
paşesc uşor şi mă îndrept ,dar nu ştiu unde ,
cu ochi mari caut să ies dintr-un ocean de lume
îi văd cum trec pe langă mine în grabă
din ce vorbesc, mai prind câte o silabă,
şi uite aşa un curcubeu de sunete îmi invadează capul,
un uragan de paşi loveşte trotuarul şi ridică praful ,
aeru-i gri şi înecacios , nu-i ca la mine acasă ,
ma-nec în vorbe roz şi gânduri multe mă apasă ,
nu pot acum să mă opresc , mă-ndrept tot îainte ,
eu am bricheta , vreau o ţigară şi o cafea fierbinte
vreau să te ascult şi să-ţi urmez măcar o data  sfatul,
am luat bricheta , are  gaz , şi nu o dau la altul ,
nu mă strigă,că nu răspund,  ştiu grija te apasă,
eu am bricheta şi o aprind, gasesc drumul spre casă.

Eu şi cu mine

Cuvinte: Andrei Alexandru Ignat


Tu mi-ai vorbit când nu puteam s-ascult, 
Tu m-ai găsit când toţi m-au dat pierdut,
Eu m-am ascuns dar totuşi m-ai vazut ,
Şi acum vrei să-mi vorbesti , te ascult : 

Am să iţi spun mereu, să fii bun !
Chiar dacă ei te-njura , 
Te laudă si apoi te fură ,
Tu nu raspunde înapoi , fii bun!

Nu întoarce spatele, că nu-i frumos ,
Ascultă , întelege şi învaţă 
De-ţi cer un ac , dă-le şi aţă, 
Fii bun cu ei şi generos ,

Ei o să arunce-n tine vorbe grele ,
Tu prindele şi du-le toate în spate, 
Nu vei scăpa de ei , nu vei scăpa de moarte 
Nu vei scăpa de chei , nu vei scăpa de iele,

Nu închide tot în tine , nu pune lacate ,
Ia un prieten cu tine să te ajute,
Împarte tot şi vrute şi nevrute , 
Fii bun, lasă-l să doarmă şi tu scoală-te

Tu să nu uiţi , să iţi aduci aminte 
Ascultă , întelege şi învată, 
Nu trece ca un bou prin viaţă,
Tot ce ţi-am spus sunt doar cuvinte ,
Ascultă , întelege şi invaţă

O lume minunată

Cad lacrimi din cer. Plâng îngerii oare?
Ascunşi după nori să nu vedem că îi doare
Că noi mândri şi naivi, facem doar paşi înapoi
Părem aşa de veseli când de fapt suntem reci şi goi
Ne facem suflatele bucăţi, le dăm pe hârtie şi plasitc
Uităm de dragoste şi pace şi-n aer e tragic,
Se-aruncă cu sange se vinde pe stradă carne
Cad lacrimi, plâng îngerii sigur, că-i doare
Se-apasî trăgace, bucăţi de fier intră-n piele
Şi-atunci plâng oamenii, tot de durere
Tăcere se lasă noaptea pe câmpuri
Când dup-o zi vin prădătorii să cureţe leşuri
Le e sete de suflete dar n-au ce bea
Le-am facut praf şi le-am tras între noi deja
Rămâne pământul un cimitir uriaş
Cel ce-avea grijă de noi a fugit ca un laş
Ne-a lăsat să putrezim între păcate şi prostie
Să ne vindem sufletul zilnic pe plastic şi hârtie
Şi nici măcar n-a privit o clipă-napoi !
Ştiu că putea face pace în războiul cu noi
Îi spunem adio, între scânduri întinşi pe spate drept
Şi cu mâinile-mpreunate, ne-aruncăm pământ pe piept !

The sea – at five different moments of a summer day

Cuvinte: Cristina Chisilenco

Could you ever imagine a more relaxing place than the seaside? Because I can’t. I’m sitting on the shore and looking at the sea. The sight is breathtakingly.

I don’t know for how long I’ve been sitting here. Hours, days, maybe years… or probably just all night long, and now it seems to be the dawn. The shiny golden disk reflects into the water and gives it a glittery crust. The sea seams calm, even, and sleepy.. It seams like it has just woke up an it is dizzy from the good night sleep.

The sun has set onto the blue, and at thins moment, the sea has turned into a vivid green. It appears to be sprightly and almost happy. The waves seam to have their own competiton, trying to prove each other that they are the fastest and most powerful, so they crush with all their strenght in the rocky edges, but still, careful enogh not to damage the shore.

A few more hours have passed and the sun isn’t so sparkly anymore. As for the sea, the blue has taken over the green, and it lacks brightness. Well, after all those long hours of tight cometition, what would you expect? The waves tire too. Like human beings. A sleepy atmosphere has covered any sign of youth spark..

Now it’s dusk and nothing has changed, and nothing has changed but the position of the sun, at the fact that now it’s twilight…

In the soundless night, the sea has a clear navy blue hue. It is asleep and the surroundings are soundproof. It’s like nothing could everb disturb such silence.

I’m still wandering on the shore and asking myself if anyone could ever imagine a more outstanding view than the seaside…

Acul cu pete de suflet

Cuvinte: Monica Toader

Un timp am rupt din roşul clipelor

Mă simţeam liberă

Dulce de insolentă

Eram îmbracată doar cu o eşarfă din tine.

…o broşă din restul.

Întâlneam

Heruvimi cu ochi de zahăr,

mâini arse de firele de nisip sau pahare de votcă ieftină

Dumnezeu nu are bani.

Ci suflete.

Cu suflete nu poţi cumpăra votcă

Cu suflete nu poţi cumpăra femei uşoare

Sufletele nu fumează Light.

Mi-am zis că voi vopsi părul tuturor păpuşelor

Şi a soldăţeilor verzi

Îi vreau fără cereale.
Fără E’uri umane
Îi vreau cu suflete tari.

Ploaie în luna lui iunie

Cuvinte: Monica Toader

Colorez cu ojă de plastic
Locuri şi timpuri
Unde a plouat atât de mult şi trist,
Iar zilele încă sângerează
Deşi nu se cuvine.
Şi atunci o întrebare vine în loc de un curcubeu insolit:
‘’Oare dupa cât timp
Uiţi mirosul celui care te-a iubit?
Şi când încetezi la rândul tău
Să-l mai iubeşti?’’

E negru şi e violet

Cuvinte: Mirela Rebei

E neagră casa, e negru oraşul,
E negră şi vorba ce duce poștaşul…
E neagră luna, ce vrea să apună,
Negru e gîndul, că nu zice “noapte bună”.

E o umbra neagră, pe o canapea
E un zâmbet firav, când stă în mintea mea.
E o frunză ruptă, luată-n zbor de vânt,
Dar e chipul dulce ce îl port în gând.

E o siluetă neagră, ce stă în depărtare
O fiinţă umană, ce se plimbă-n mare…
E magie neagră, ce-ţi absoarbe fericirea,
Dar se face violet… când apare întâlnirea.

E violet aprins! Îndraznesc a zice!
Că nu mai simţi pe spate bice!
E violet aprins… e chipul luminat!
E violetă lumea… e chiar minunat!

Violet.. şi dulce… e îmbraţişarea!
Violet, atunci când i-auzi chemarea!
Violet aprins… sărutul de final…
Şi se face negru pentru înc-un an…

Ochii mei

Cuvinte: Mirela Rebei

Ochii căprui, ce dimineaţa răsar,
Noaptea sunt … de un roşu murdar,

Ziua-ţi zâmbesc, te admiră apoi,
Noaptea doresc, să te-aducă înapoi,

Ziua te caută, în chipuri necunoscute,
Noaptea, nu te văd…şi trec prin clipe mute,

Ziua, te-ar atinge, ziua te-ar dori,
Noaptea, nu vreau să-i pot stăpâni,

Ziua-n răsărit, vor lucru curat,
Noaptea-n asfinţit, vor să cadă în păcat,

Asta-i tot ce fac cu ochii mei…
Te văd, te simt, te am…pe tine, prin ei...

                           Ziua şi noaptea

Un cuvânt

Cuvinte: Mirela Rebei

Un cuvânt, aud în noapte,
Un cuvânt, prin mii de şoapte.
Un cuvânt, aud în noapte
Aşa să fie oare?? Poate..

Prin florile din geam privesc,
Şi umbre, dincolo de el zăresc.
Ţigara, arde neîncetat…
Iar gându-mi, zboară zbuciumat.

Nu mă cunoşti, doar crezi că ştii,
Nici nu vorbim, atunci când vii.
Doar zâmbim printre vorbe stupide
Şi m-amăgesc, și sper că ţine.

Aş vrea să stăm de vorbă la cafea,
De panseluţe, visuri sau ceva,
Aş vrea să râdeam la o glumă bună,
Să-mi zici ce faci de-acu-ntr-o lună!

Aş vrea să-mi zici tu primul “te ador”
Nu doar “şi eu”…şi eu să simt că mor,
Aş vrea s-adorm cu tine-n braţe,
Așa cum fu în acea noapte.

Aş vrea țigara s-ardă lent,
Şi dincolo, de umbre pe pământ,
Gându-mi să zboare liniştit…
Atunci când florile din geam, s-au fi topit…

Aş vrea s-aud din nou în noapte…
Acel cuvânt, la început de şoapte…
Să nu îmi fie o mirare…
Să nu ma-ntreb din nou: aşa sa fie oare?!

Un suflet sau două

Cuvinte: Andrei Alexandru Ignat

tu crezi în dragoste de felul tău,
eu cred în mine şi în Dumnezeu
m-ascult când vreau să te sărut
te-ascult când vrei să te sărut,
mă ştiu mai vesel langă tine
te ştiu frumoasă langă mine,
ma aud când îţi vorbesc în şoapta dulce
te aud şi aş sta, nu m-aş mai duce
tu râzi şi plângi când sunt langă tine
eu rad , dar plâng când nu eşti langă mine
aş vrea să îmi îndulcesc viaţa cu tine mereu
ai vrea şi tu , doar crezi în tine şi în Dumnezeu.

Nu înţelegi

Cuvinte: Andrei Alexandru Ignat


nu te înţeleg, nu ştiu ce vrei să spui
uşor de zis aşa , uşor să ucizi ideea lui,
dar de ce nu înţelegi nu vorbim aceiaşi limbă?
vorbeşi te ascult dar nu te aud , situaţia nu se schimbă
vrei să iţi scriu , ţi-e mai uşor să înţelegi?
acum te aud, pană unde vrei să mergi
nu tu nu m-ai inţeles , tu nu ştii ce vreau să spun
da te aud acum ,nu te înţeleg , tu eşti nebun

Tangou între petale

beau toată marea, număr nisipul,
mănânc toți norii când îți văd chipul
și pot strânge-n palmă și stele o mie,
și chiar de mă ard eu râd de bucurie,
și orice durere, se face plăcută
când buzele tale dulci mă sărută,
când ochii tăi calzi mă privesc cu tăcere,
și numai plăcere în vis și pe perne.
te-ating ușor, mă pierd în brațele tale
strânge-mă tare, vreau să fie moale
să simt căldura ta dinăuntru
și-apoi de plăcere și vis iar mă umplu,
și vreau suflarea ta s-o simt pe spatele gol
și mâna-ți să se plimbe prin părul meu ușor
sărută-mă cald cu nebuna placere,
și uită de lume în brațele mele
ia-mă de mână, strânge-mă tare,
dansăm cu ploaia un tangou de petale
timpul se strânge, se face minuscul
și eu stau pe gânduri, să plâng, să mă bucur.

Camera decolorată

Cuțite ruginite înfipte-n așternuturi
Pe patul ăsta gol și murdar de săruturi,
Ce miroase-a umbre de oameni făra corp
Încerc să trag cearșaful, dar și el e mort,
În camera asta murdară se face mic totul,
Tavanul și podeaua încep să-și schimbe locul
Începe să vomite tabloul din fereastră,
Iar canapeaua veche, învață să vorbească,
Televizorul tace, la radio-i un film mut
Și Alex râde într-un colț de tot ce a văzut.
Eu stau pierdut între cuvinte și bat în frigider
Și el bate în mine cu pumnul lui de fier
Un soare verde, fericit, mănâncă tocul geamului
Vrea să-mbrățișeze chitara ascunsă-n umbra becului,
Corzile ei mute, arunc-acorduri de cristal
Într-un calorifer de piatră, să-l încalzească iar.

Soare și o morsă

Soarele, s-a trezit el de dimineață așa...vioi
și s-a gândit să topească niște gheață..
și de unde ?
de la poli

și cum topea el așa, el poate.. doar e soare
se-aude un strigăt supărat
"băi!! mă ud la picioare"

O morsă încruntată și cu fața lungă
vroia să dea cu-n pește-n el, unul mare
dar cum să îl ajungă?
doar mâini... nu are, l-a aruncat și ea cum a putut
din .. înotătoare.

Scrisoare

dragă tu,

eu sunt aici, sunt viu,
ți-am spus că vin,
dar ajung mai târziu
tu asteaptă-mă cu brațele deschise
și c-o cana de vin,
c-am să-ți bat slăbit în ușă
și-ți dau tot ce ți-am promis când îmi revin
vin de departe, să mă-nțelegi,
o să fiu obosit,
o să-ți aduc o mare de cadouri
și te vei bucura că le-ai primit
am să iau trenul ăla jegos
normal, făra bilet,
și-am să mă-ntind pe-un scaun infect,
pân-ajung la tine și n-o să regret.
voi suporta și frigul din vagoanele fără căldură
și pe moșul din fața mea care-o să-mi vorbească de război,
știu că n-o să mai tacă din gură
eu am să închid ochii, am să mă las pe spate,
și-am să mă gândesc că vin la tine,
așa frumos o să zâmbesc
moșul o să se mire
te las acu,
poate-o să-ți scriu și mâine
să fii bun,
și ne vedem cu bine

cu drag, eu!

Și doare...

E rece,
e gol, e trist și doare.
Miros de praf de pușcă
prin sânge și sudoare,
Mă uit în jurul meu,
și toată lumea moare.
Cad spintecați
de bucățele mici de plumb
Le-mprăștie creierii,
și carnea pe pământ.
De ce atâta ură? TU !!!
cum poți face asta oare???
Nu te gândești că nu-i corect
când omul ăla moare???
Ne târâm toți prin noroi
ca niște animale.
Și pentru ce?
c-așa spun niște minți murdare?
Ooo.. ce frumos ar fi ..
să pot eu spune stop...
Să ne oprim cu toți
să ne strângem la un loc,
cei ce au căzut...
ca prin minune să învie,
și să cântăm cu toată inima
o odă pentru pace...și iubire.
Să nu mai fie ură,
și nici durere, nici războaie
e-atât de scurtă și frumoasă viața
De ce s-o umplem de teroare??
dacă s-ar împlini aș scrie asta
cu sângele meu pe-o foaie,
dar știu că nu se poate
ȘI DOARE !

Schimbare

e prea mult alb și prea mult negru,
e-o lume goală de culori,
prea multe case monotone,
prea mulți oameni plictisitori,
haideți să luăm o mână de creioane
s-o măzgâlim pe toată
fiecare bucățică din ea,
s-o facem colorată
să facem iarba mai verde,
mai groasă și mai lungă,
s-atingem norii albi, să-i facem praf
așa ca să ne-ajungă.

Săraca Cosânzeana

săraca cosânzeana care plânge,
în batista-i parfumată, cu lacrimi de sânge
și-ar da o bucată de cer
doar să facă pământul mai mic, să fie lângă el
și-ar da o bucată de lună
și fie timpul mai scurt și ei să fie de mână,
și-ar da o parte din rai
să o asculte când el pleacă și ea îi spune "stai",
s-ar face ploaie doar să cadă pe ochii lui căprui
să-i sărute obrajii și buzele dulci-amărui,
ar strânge-n palmă mii de stele doar să i le dea cadou,
să stea aici cu ea, să nu plece din nou
ar zâmbi, l-ar iubi, i-ar da toată viața
ca el să fie lângă ea când se trezesc dimineața,
să fie în brațele lui, să fie ocrotită
el să o sărute, ea să se simtă iubită,
"să nu mai pleci", i-ar spune, "să nu pleci niciodată,
rămâi aici cu mine și-o s-avem lumea toată",
s-ar iubi atât de mult, și-ar împlini dorința
i-ar privi și i-ar invidia însăși Afrodita.

Tu să nu plângi, atunci când am să mor

Tu să nu plângi, atunci când am să mor,
Să știi că am plecat acasă,
Și de vreodată o să-ți fie dor
S-adormi cu poza mea pe masă.
Si chiar de nu o să mai vezi
Pe acest om cum vine,
Să știi c-acolo undeva,
El este lângă tine...
Când ai să simți atingeri reci
Să știi că am venit
Să-mi faci și mie loc în pat
Că sunt cam obosit,
Când ai să plângi ... eu am să-ți șterg
Cu mâna-mi rece lacrimi
Și ai să vezi să țipi!!! să strigi!!
Dar taci ! eu sunt alături.
Și de vreodata ai să vii ...
Pe-acolo pe la mine ...
Aș vrea doar să te rog să iei
Un trandafir cu tine,
Să-l pui acolo pe pământ,
Dar nu cumva să lași
O lacrimă pierdută-n vânt,
Să curgă pe obraji.

Lumea mea

de prea mult timp încerc
să caut echilibrul pe sfori,
și-abia acu-mi dau seama
că e mai bine pe sol,
e mult mai drept,
mai frumos și mult mai ușor.
bun venit în lumea mea,
în care totu-i un nor
totul e moale, totul zboară,
totul plutește pe cer
și mă acopăr de un scut
ce pentru voi e mister,
aici eu sunt pământul,
și soarele și luna
și ți le pot pune în palmă
dacă știi să întinzi mâna,
am să ți le dau în versuri
și tu-ai să le iubești,
vor fi sufletul meu,
te rog să le prețuiești.

Ești tu !

ești tu!!
ai fost tu mereu
dar unde-ai fost ascunsă pân-acu?
sau... unde am fost eu?
e-așa rapid, așa frumos
îmi place, jur, ador
tu m-ai făcut să simt că-s viu
când eu credeam că mor.
o tu, frumoasă, frumoasă, frumosă
un singur lucru mă-ntristează
de ce nu ești aici, de ce nu ești acasă?
dar mă consolez cu gândul,
că timpul e de partea noastră
cronos ne vrea la fel de mult ca noi
și mi-a promis că nu ne lasă,
o să ne cânte luna,
o să ne mângâie infinitul,
și am să cânt și eu cu ea
în timp ce-ți ating chipul:
"ooo tu, frumoasă, frumoasă, frumosă
tu ești a mea și eu al tău
nimic nu mai contează"
tu îngeraș iubit
vino la pieptul meu,
privește-mă adânc în ochi
și zi că simți ce simt și eu
aș scrie mereu despre tine,
dar orice poezie, are nevoie de-un sfârșit
va fi frumos, va fi sublim, promit !

Drumul suferinței

mergând pe drumul suferinței
pășind încet, dar sigur,
demult uitând calea credinței
mi-e frig și-ncep să tremur,
poate că s-a răcit afară
sau... poate înăuntru,
oricum, nimic nu mă mai doare
deasupra gust pământul
pe el cad lacrimi reci din ochii
celor ce mă iubeau
și sper s-ajungă pân' la mine
de sete să le beau.

Dialog

o carte veche pe un raft
se uită la un monitor și-i spune:
eu stau aici plină de praf
și-n fața ta, atâta lume,
m-au părăsit cu toții,
și le era așa de bine
eu le dădeam povești cu viața
și imagini... mult mai frumos ca tine,
eu îi duceam în lumi pe care
tu poți decât să le arăți,
eu le-am creat imaginația
și tu acum o faci bucăți!
eu sunt părți de suflet
eu sunt răspuns, sunt și mister,
tu... tu ești acolo pe o masă
bucăți de plastic și de fier
pe mine m-atingeau, ma mângâiau,
și mă citeau noaptea la felinar
au uitat, și-acu îmi văd suratele
stau aruncate pe-un raft sau în sertar
băi monitorule !! privește-mă !
și-acultă-mă cât poți de bine,
chiar dacă mor și tu trăiești
EU TE-AM FĂCUT PE TINE !!!!

Ce frumoasă ești azi

Ce frumoasă ești azi, ce mult îmi placi
ți-o spun de 3 ori în zece minute
te uiți la mine și taci
a patra oară-i previzibil,
mă uit în ochii tai
și tu spui "ce frumoasă ești azi",
știi ce vreau să zic,
că vreau în brațe să-mi cazi
mai iau o gură din berea asta rece,
și zic "să te suport"
îți spun c-o să plec, îmi zici "pleacă!"
știi că n-o să pot
m-apropii iar de tine,
te iau în brațe te pup
te pui la pieptul meu și-ți zic
"nu te-am văzut demult",
te privesc
și-mi stăpânesc poftele c-o voință de fier,
știu că nu e momentul,
și știu că tu te-abții la fel.

Un înger care moare

Ai fost vreodată singur,
Și sigur că viața nu mai este o doamnă?
Să privești pierdut în gol
Să  strigi la o icoană?
La un înger muribund,
Care și-a rupt aripile și cade pe pământ.
Ridică-te, tu, ridică-te.
Scutură-ți haina, vindecă-ți aripile
Vreau să te văd zburând !
Nu spune că nu poți, doar tu ești acela sfânt.
Nu spune că nu vrei, că asta îți e soarta !
Sau poate-i mult mai simplu
Tu nu ești sfânt și gata.
Ești doar un impostor ce dai speranțe moarte,
Ce-i faci pe cei căzuți ca tine
S-aibă vise deșarte.
Ești un nimic , ești praf !!
Ești ca o pasăre-n zăpadă .
Te uiți cu ochii aceștia blânzi,
Dar cine să ți-i vadă ?
Cine te va salva pe tine ?
Cine va veni-n urechea ta
Să-ți spună "va fi bine" ?
Totuși păcat, zburai așa frumos,
Priveai de sus toată planeta
Mi-ar fi plăcut și mie, recunosc,
Rămâi acolo, n-am să te ridic,
Vreau să te văd cum putrezești
Altfel... nu-nveți nimic.

Paranoia

Mă pierd în lumina orbilor,
Ascult cum cântă muții
Melodii de dragoste surzilor,
Și văd morții vii
Care merg pe cer.
Cuvinte scrise fără litere,
Și păsări, se-neacă cu aer,
O zână neagră,
Cu două perechi de coarne,
Și-a smuls o aripă
Și-acu-ncearcă să zboare.
Luna luminează soarele,
Iar el la rândul lui
Își ascunde rușinea
în spatele unui grapefruit amărui.
În fața castelului,
Curge un râu de sânge,
ce-și are izvorul
În ochii prințesei care plânge
că i-a plecat Cosânzeanul.
S-a dus el să se lupte
Cu alte prințese,
Pe sub alte fuste.
Moartea se-mbracă-n alb
E gata de sarbatoare
Fac nunta mercur și eris
Azi nimeni nu mai moare.

Cerul

E gol cerul și plânge,
dar nu cu lacrimi, că nu mai are nori să i le dea,
plânge sec,
își dă seama cât e de mare și cât de singur,
ar vrea și el pe cineva acolo lângă el
așa, să-i spună noapte buna, să-i spună, te iubesc...
așa, să-i mai spună și lui câte ceva,
să se simtă mai viu și mai plin.

Toți spun că are lună și soare,
dar nici măcar nu sunt acolo, sunt mult mai departe
el fiind amabil cu noi ne lasă să îi vedem,
chiar dacă noi nu-i oferim nimic
singuratatea lui, tot pentru noi o suferă
am putea spune, că noi suntem arta lui
cerem multe de la el, dar nu-i oferim nimic
ne uităm la el când e rău și-l întrebăm "de ce?"
de parcă ar avea el vreo vină
ne uităm la el și îi spunem cât de bine ne este uneori,
dar oare... s-a gândit cinva la el?
oare.. i-a mulțumit vreodată cineva că există acolo
și că suportă să ne jucăm așa cu el?
că-i cerem răspunsuri la problemele noastre?
nu ni le dă... normal, ce datorie are el ?

Toți visăm să zburăm pe el,
dar nimeni nu l-a întrebat dacă lui îi place asta
pentru că nu mergem acolo să-l salutăm
ne folosim de el ca niște nesimțiti doar pentru a ne face pe plac.

El ne protejează, mulți îi mulțumesc soarelui,
dar dacă n-ar fi cerul, să ne protejeze de soare
ne-ar arde pe toți
ne bucurăm că respirăm, ce bine e... nu ?
i-a mulțumit cineva vreodată că ne ține aerul aici ?

Of, săracul de el, face-atât de multe
e atât de singur și noi atât de nerecunoscători
pentru noi plânge de fapt, că ne iubește
și nu vrea să ne lase.

Noi îl avem pe el,
dar el, nu ne are pe noi.

Nu azi

M-apropii, te-ating, te mângâii, te las

mă vrei, te vreau, o să vin, dar nu azi,

te-aș strânge, te-aș săruta, te-aș arunca în pat

m-ai zgâria, m-ai mușca nu te-ai mai sătura de sărutat,

și-aș vrea să stau, să fiu și să trăiesc doar lângă tine

tu ai vrea s-adormi, să te trezești, și să te stingi tot lângă mine,

eu zbor, visez, și chiar simt că sunt viu

tu râzi, dansezi, și ești sigură că sunt eu

eu mă-ncrunt și strig și plec, dar nu te urăsc

tu oftezi și taci și plângi, dar, mă iubești

nu ești, nu sunt, dar vreau să fim

nu ne vedem, nu ne-auzim, dar, vreau să ne simțim

sunt nebun, ești nebuna, dar ne plac nebunii

ești albă, sunt negru, dar împreună suntem roșii

cuvinte dulci, buze fierbinți, litere grele

îmi dai, îți dau, dar inima tot cere

o mână mică, una mare, s-ar ține în brațe

tu ai vedea, eu aș vedea, și le-am lăsa în pace

M-apropi, te-ating, te mângâi, te las

ma vrei, te vreau, o să vin, dar nu azi

tu știi, eu știu, noi știm

iubesc, iubești, iubim.